Expeditorul are obligatia de a se informa cu privire la orice masura restrictiva aplicabila in Canada astfel incat transportul sa fie acceptat la destinatie. Orice costuri suplimentare generate de neridicarea bunurilor la destinatie, respectiv de aplicarea unor masuri de sanctionare a agentul cargo de transport aerian din motive care nu sunt imputabile acestuia, vor fi aplicate corespunzator expeditorului.

Expeditorul este raspunzator in intregime cu privire la veridicitatea celor declarate si mentionate in documentele transmise agentului cargo aerian in vederea vamuirii bunurilor si a expedierii acestora in regim cargo aerian.

Conditii generale de acceptare a bunurilor pentru transport cargo aerian:

– bunurile se predau la Aeroportul International Henri Coanda sau agentului care efectueaza pick up „ready for carriage”, deci ambalate corespunzator astfel incat ambalajul sa nu se deterioreze in timpul zborului
– nu se accepta pentru transport aerian de bunuri personale / efecte personale nici un fel de recipiente sub presiune (spray) si nici un fel de lichide, inclusiv parfumuri, dizolvant pentru lac de unghii, acetona, lac de unghii (oja) de orice fel. Exceptiile de la aceasta regula vor fi avizate separat pentru anumite categorii de lichide, daca recipientele sunt originale si ambalarea este suficient de sigura, respectiv cutie de lemn prevazuta cu folie cu bule de aer la interior si fulgi de poliestiren.
– nu este permis transportul aerian al bateriilor / acumulatoarelor de orice fel, cu exceptia acumulatoarelor de laptop care se scot din aparat si se ambaleaza separat, avizandu-se agentul de transport despre acestea
– se accepta greutate maxima de 25 kg pentru cutiile de carton
– pentru greutati mai mari se vor utiliza lazi din lemn sau paleti, confectionate astfel incat sa poata fi manipulate cu motostivuitorul. Dimensiunile si greutatea admisa pe piesa vor fi confirmate inainte de ambalare si sunt conditionate de tipul de aeronava care opereaza pe ruta respectiva. Orice ambalaj din lemn va fi acceptat pentru transport doar daca are tratament termic ISPM15 efectuat si exista exista marcajul tratamentului termic.
– cutiile trebuie sa fie etichetate cu numele si adresa expeditorului, numele si adresa destinatarului.
– bunurile care nu sunt fragile se pot expedia si in valize, infoliate integral in folie stretch de plastic.)
– orice ambalaj din lemn va fi acceptat pentru transport doar daca are tratament termic ISPM15 efectuat si este marcat corespunzator.

Obiectele de arta susceptibile a face parte din patrimoniul cultural national vor fi prezentate in prealabil Directiilor Judetenepentru Cultura, Culte si Patrimoniul National pentru obtinerea avizelor necesare, respectiv a certificatelor de export temporar / definitiv.

Conform art. 81 din Legea nr. 182/2000, cu modificarile ulterioare, urmatoarele bunuri culturale nu fac obiectul clasarii si pot fi exportate definitiv sau temporar fara certificat de export, ele circuland fara restrictie:

  1. a) operele de arta plastica si fotografica, operele de arta decorativa sau de cult, precum si orice alte opere create de autori in viata (artisti plastici, artisti liber profesionisti, artisti amatori, mesteri, artizani, elevi, studenti sau copii si altii) in urma unor activitati desfasurate independent ori in cadrul unor ateliere, cercuri sau cenacluri de creatie, in cadrul procesului instructiv-educativ ori al unitatilor de productie de pe langa persoanele juridice de drept public sau privat;
    b) operele cu caracter etnografic ale mestesugarilor populari in viata.
    Pentru lamuriri suplimentare va rugam sa va adresati Directiilor Judetene pentru Cultura, Culte si Patrimoniul National, respectiv sa verificati cerintele reglementate de Hotararea Guvernului nr. 518 /2004 pentru aprobarea Normelor metodologice privind exportul definitiv sau temporar al bunurilor culturale mobile si Hotararea Guvernului nr. 886 / 2008 pentru aprobarea Normelor de clasare a bunurilor culturale mobile

Plata transportului aerian se va efectua prin achitarea facturii de transport, calculata in functie de  dimensiunile si greutatea avizate, inainte de predarea bunurilor de  catre expeditor pentru transport.

Plata se poate efectua in EUR sau in RON la cursul BNR din ziua facturarii + 3% comision de risc valutar. Plata se poate efectua prin transfer bancar sau online cu card bancar, pe platforma securizata euplatesc.ro. Pentru plata cu card se va factura suplimentar comisionul de plata cu card in cuantum de 2.5% aplicat la valoarea transportului.

Daca comanda de transport se anuleaza inainte de data zborului, suma incasata se returneaza partial, diminuata cu EUR 100/transport reprezentand daune compensatorii pentru anularea rezervarii plus sumele corespnzatoare serviciilor prestate pana la momentul anularii rezervarii.

Aveti nevoie de ajutor? Aveti nelamuriri / intrebari ?CONTACTEAZA-NE